În lumea ce din jur mă strânge,
privesc în cubul meu de gheaţă
şi văd cum totul se distruge
până la ultimul fir de viaţă.

Mă ridic pe-un colţ de lună
şi cu un deget acopăr marea,
iar lumea pare o alună
care nu-şi găseşte sarea.

Şi-apoi mă urc într-un salcâm,
şi stau pitită după spini,
ca-n mreaja acelui alb tărâm
când toţi ai tăi îţi sunt străini.

Finalul va fi rupt în două
să ai şi tu o jumătate.
În seara asta-i lună nouă
şi-n palmă ţin un cub de gheaţă cu păcate.

by Mika