…trec prin cea mai grea perioadă din viaţa mea! Alegerile m-au panicat mereu. Acum sunt multe şi mă atacă simultan. Staţi-mi alături, s-ar putea să am nevoi…
Sentimente Category
Până acum nu am vorbit despre Ziua Îndrăgostiţilor, dar după toate câte am citit şi auzit cred că-i frumos să-mi spun şi eu părerea.
DA. Nu sunt de acord cu transformarea IUBIRII într-un simplu act comercial.
DAR cred că ar trebui inventată câte o zi de sărbătoare pentru fiecare sentiment frumos prin care se caracterizează umanitatea. În loc să fiţi obosiţi şi trişti, la finalul fiecărei zile să vi se impună prin lege să vă gândiţi că aveţi în voi resurse bune care v-ar putea face fericiţi. Să fiţi obligaţi să oferiţi un zâmbet, o alinare, o vorbă bună, o îmbrăţişare… şi lista poate continua.
De când sunt în gaşcă cu zânele (adică cu fetele alea deştepte şi ambiţioase), tonusul vieţii mele este schimbat. Mă simt antrenată, mintea îmi lucrează altfel, sufletul tresare la fiecare veste frumoasă, încărcătura emoţională îmi resuscitează spiritul.
Aveţi o gramadă de lucruri de reparat în jurul vostru pentru care veţi fi plătiţi cu monede de fericire. Nu mai aşteptaţi să vi se dea, luaţi-vi-le singuri.
De aproape 10 zile lupt alături de zâne pentru #draduta. Cu sute şi mii de prieteni aliaţi, am reuşit să adunăm o treime din suma necesară. Este cel puţin o experienţă minunată. Am mai făcut eu fapte bune, dar acesta le bate pe toate. Vanda îmi prevestea prin decembrie anul trecut despre asta, dar uitase. Până ieri, când s-a mai întâmplat o minune. Read the rest of this entry »
Serios. De ce? Eu nu am nici un chef. Prietenii trag de mine, hai colo, ba hai dincolo. Eu nu am stare de revelion. Nu-mi place să fiu ipocrită sau să fac ceva contra firii mele. Se poate, vă rog io frumos, să trecem peste protocol şi să tragem mai bine o petrecere cruntă sâmbătă noaptea în care să dansam şi să bem pe rupte? Sunt acrită de spiritul ăsta românesc de sărbătoare. Luminiţe la geamul balcomului înţesat cu haine la uscat, petarde non-stop, gălăgie, prost gust! Câââhhh!! Nu vreau! Vă rog io frumos. Iertaţi-mă că vă cer asta, dar mi-am promis să fiu mai sinceră cu mine anul care vine şi nu aş vrea să mă mint din prima noapte. Vă mulţumesc.
Este 3 jumătate dimineaţa şi eu încă nasc pasiuni. Tocmai ce am terminat de văzut Stealing Beauty. Are un soundtrack de excepţie. Culmea cea mare este că finalul filmului mi-a reamintit în mare stil de nişte emoţii trăite tot pe 30 decembrie, acum 7 ani însă. Nepremeditat. Şi a lăsat în urma lui o plăcere pentru Portishead. Mi-am pus un pahar de vin şi dansez în luminiţele brăduţului! Asta-i dulcea libertate!
Dansaţi, vă rog! Read the rest of this entry »
Azi femeia liberă s-a întors în trecut şi a salutat garda veche. Prima dirigintă şi profesoară de română alături de care a analizat morfologic şi sintactic mii de fraze, prima profesoară care i-a pus manualul de jurnalism în braţe, primul director din presă, pe mentorul cuvântului Marin Ioniţă, colegii de presă din Piteşti de la care a învăţat vrute şi nevrute, profesori de la facultate. A fost emoţionant entuziasmul lor. Se bucură că i-a auzit pe toţi şi că oamenii care au format-o nu au uitat-o şi sunt bucuroşi şi mândri de mulţumescul ei.








