Până acum nu am vorbit despre Ziua Îndrăgostiţilor, dar după toate câte am citit şi auzit cred că-i frumos să-mi spun şi eu părerea.
DA. Nu sunt de acord cu transformarea IUBIRII într-un simplu act comercial.
DAR cred că ar trebui inventată câte o zi de sărbătoare pentru fiecare sentiment frumos prin care se caracterizează umanitatea. În loc să fiţi obosiţi şi trişti, la finalul fiecărei zile să vi se impună prin lege să vă gândiţi că aveţi în voi resurse bune care v-ar putea face fericiţi. Să fiţi obligaţi să oferiţi un zâmbet, o alinare, o vorbă bună, o îmbrăţişare… şi lista poate continua.
De când sunt în gaşcă cu zânele (adică cu fetele alea deştepte şi ambiţioase), tonusul vieţii mele este schimbat. Mă simt antrenată, mintea îmi lucrează altfel, sufletul tresare la fiecare veste frumoasă, încărcătura emoţională îmi resuscitează spiritul.
Aveţi o gramadă de lucruri de reparat în jurul vostru pentru care veţi fi plătiţi cu monede de fericire. Nu mai aşteptaţi să vi se dea, luaţi-vi-le singuri.
nu sunt de acord cu ideea ta de a impune cuiva anumite sentimente, daca domnul basescu doreste sa ii acordam doua minute zilnice de iubire ? ar trebuii noi sa fim silitzi ?
da, societatea este defecta si ar fi excelent daca am incerca sa o reparam.
cat despre fericire, aceasta ii apartzine lui nestle, serios
Daca ar trebui sa-i acord lui Base doua minute zilnice de iubire ca tara asta sa fie in ordine, zau ca as inchide ochii si m-as sacrifica!