Urăsc momentele în care trebuie să încep cu “v-am spus eu? v-am spus eu?”. La sfârşitul anului 2009, vă povesteam pe blogul lui Şuţu despre criza de sine prin care vom trece în acest an. Da, se întâmplă acum, iar săptămâna aceasta am trăit-o. Se manifestă cam aşa:

În 2009, criza ne-a înghiţit. Criză economică, politică, socială, culturală, deontologică. Paradoxal, în acest context toată lumea se luptă pentru mai bine. Vorba lui Caragiale, nimeni nu se mai mulţumeşte cu binele şi se caută mai binele.

Toţi sunt ahtiaţi după satisfacţia palpabilă, fie că sunt preocupaţi să-şi descarce acumulările, fie să-şi acopere lipsurile. Îşi amintesc de sine doar atunci când trebuie să-şi pună dorinţe. În restul timpului sunt în alergătură. Şi în luptă. Cu criza. Se trezesc trişti şi obosiţi. Se hrănesc din scandaluri şi aşteaptă la colţ ca ceiluilalt să-i fie rău pentru a-i fi lui bine. Se caută preţul cel mai bun şi câştigul cel mai mare. Unii cred că ţin lumea la degetul cel mic de la picior, dar nu văd că stau cu piciorul în rahat. Oamenii răi sunt cei deştepţi, iar oamenii vicleni sunt cei norocoşi. Mirosul revoltei se simte în fiecare loc, dar intelectualul nu-l mai trage-n piept şi preferă să se-mbete într-o bodegă întunecată.

Articolul complet îl găsiţi AICI, pe blogul lui Şuţu.