Am  25 de ani. În 90 învăţam să scriu, în 2000 mi-am ales cariera/munca, în 2010 va urma ceva. Nu ştiu încă ce anume, dar presimt că va urma ceva. Pe tot acest parcurs, m-au însoţit termeni precum: comunism, revoluţie, libertate, democraţie, reformă, stat, privatizare. La cel din urmă mă voi opri. Pentru că, la aproape 20 de ani de libertate, statul în care trăiesc eu s-a privatizat.

Sentiment de libertate: Viaţa mea nu mai stă sub mantia statului. Statul stă sub mantia mea în buzunarul meu!

Dacă acum 20 de ani aş fi mers cu încredere la şcoală, la doctor, la biserică, la poliţie (nu a fost cazul), acum nu. Acum toate acestea sunt cu fundul în sus. Şcoala se roagă de mine să mă duc pentru că altfel nu ar mai exista, doctorul este asociat cu banul, preotul a rămas doar exemplu în sintagma “fă ce spune el, nu ce face el”, dar nimeni nu-l ascultă pentru că nu oferă Dumnezei pe gratis. Iar poliţistul… dragul de el… a rămas de căruţă şi este luat în şuturi de toată lumea.

Eu pe de altă parte ce fac? Muncesc de dimineaţa până seara să am bani pentru casă şi masă. Dacă mă doare ceva, mă duc la un doctor privat pentru că acolo ştiu că mi se va acorda atenţie fără şpagă. Dacă vreau să mă şcolesc suplimentar mă înscriu în programe private. Dacă vreau protecţie apelez la firmele private de pază. Dacă vreau justiţie, îmi plătesc o căruţă de avocaţi, din care măcar unul se nimereşte prieten de şpriţ cu judecătorul.

Am mai omis ceva? Ah! Cum era să uit! APA! Cred că nici nu mai ţin minte de când nu am mai băut clorul de la robinet. Şi asta pentru că de fiecare dată când îl deschid, după miros, mi se derulează în minte ideea unui nene în halat alb care scapă butoiul cu clor în bazin încercând să-şi încheie şliţul. Evident, asta după ce a făcut pipi în el. În butoi sau în bazin… mă blochez mereu la aspectul acesta. Deci, eu, care am crescut cu apa din puţul bunicilor, săpat în pământ în mijlocul curţii, care se ridica absolut în mod gratuit la suprafaţă, beau acum apă cu bidonul de 5 l de la supermarket. Iar la bunici s-a construit reţea de apă potabilă prin conductă. Care conductă? Păi din bazinul de care aminteam mai sus. Consumabilă pe bani, că doar statul ce să înghită?

O vorbă din poporul lui Ceauşescu: Nu voi aţi vrut democraţie? Na! Acum muriţi de foame!

Printre toate acestea, eu mai muncesc şi pentru stat. De ce ar mai trebui să plătesc cu munca mea un stat care nu face nimic pentru mine, nu înţeleg. Sunt dări de plătit. Sunt oameni fără pâine, bătrâni şi copii de hrănit. Astea în condiţiile în care eu plătesc inclusiv pentru pensia privată de peste 40 de ani, dacă o voi apuca… . Peste încă 10 ani, acei oameni fără pâine vor deveni şi ei bătrâni care vor trebui îngrijiţi, iar acei copii pe care-i îngrjim acum vor deveni acei oameni fără pâine care vor naşte alţi copii de îngrijit. Şi tot aşa. Asta am tot văzut în cei 20 de ani democratici. Mai rămân în picioare o mână de oameni care ar trebui să producă. Majoritatea, ca şi mine, lucrăm la privat. Şi aici legea e simplă şi unică: dacă nu e muncă, nu e ban.

Deci, dacă tot ne lovim de această criză, dacă s-a privatizat tot ce era de privatizat, dacă se vinde mai totul la second, dacă în viaţa noastră doar aerul curat în pungi de plastic mai lipseşte de la supermarket, atunci de ce nu proclamăm România un stat privat? Nu cred că am mai avea nevoie de parlamentari care să ne gestioneze legile după care ar trebui să murim. Nu ştiu cum s-ar traduce ideea asta în termeni politologi, dar mă bântuie de foarte mult timp. Cred că în 2010 voi părăsi acest stat care nu face nimic pentru mine. Ba mai mult, mă exploatează de tot ce prinde. Poate voi găsi altul mai bun. Încă mă mai documentez să văd în ce stat din lumea asta s-ar trăi decent.

Măcar cu această libertatea să se aleagă proştii ăia care or fi murit la Revoluţie. Dacă le-ar fi spus cineva că democraţia te lasă să mori de foame, oare s-ar mai fi riscat?