Atunci când îţi începi ziua de muncă văzând tinere mame cu prunci în braţe cerşind la metrou şi o închei văzând la colţ de stradă un tată care era mai îngrijit să-şi tundă părul de pe faţă cu unghiera decât să-şi liniştească băieţelul care plângea lângă el, chiar nu mai contează că este 1 Decembrie.

Cu toţii suntem falşi atunci când ne spunem la mulţi ani de 1 Decembrie. Eu nu-mi doresc la mulţi ani în ţara asta. Mi-e scârbă de tot ce-i în jurul meu. Dar mă învelesc în fantezii şi trec mai departe cu speranţa ca va veni şi trenul meu.

P.S. La fel de scârbă cum mi-a fost uitându-mă la fabuloasa transmisiune a TVR-ului de la defilare. Ce idioţi ăia d’or murit acu douăj’ d’ani!