Ciudată baba mea de acest Mărţişor. Afară este frumos, dar în suflet este trist. Azi am luat cu mare greutate o decizie foarte importantă pentru viitorul meu. Rămân la Academia Caţavencu. Şeful meu şi mulţi alţi oameni pe care îi iubeam au plecat. Tentaţia de a pleca pe un nou drum alături de ei a fost uriaşă, dar există momente în viaţă în care trebuie să alegi. De dragul plecării, nu pot pleca. Voi scrie mai multe atunci când îmi voi aduna spiritul. Până atunci, este foarte mult de muncă şi rămân să închid lumina aşa cum am făcut-o de multe ori. Chiar dacă o fac pentru doi lei, pe care oricum nu i-am luat.

Cât va fi, să fie. Am avut deplina libertate de a alege. Ceea ce m-a convins să rămân a fost asta:

Când te mănâncă, te arzi. Numai aşa pot explica duda din titlul de pe evz.ro. Li s-a stârnit o pasiune atât de mare pentru Caţavencu, încât nu mai au altceva în minte. Detalii în captură. E trist! După 10 minute au scos ştirea de pe site. Drept dovadă, priviţi link-ul iniţial cu codul articolului: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/888319/Institutul-Catavencu-ajutat-de-Guvern/.

S-o sparge Caţavencu, dar spiritul care-i uneşte continuă! Eu prefer să tac inteligent şi să caut răspunsuri.

Închei şirul articolelor de pe acest an cu unul haios rău – 20 din 09. Ăsta-i spiritul. Mâine fug din Bucureşti. Am descoperit acoperirea perfectă pentru a fugi de petrecerea Revelionului. O spun când revin. Vă pup şi vă îmbrăţisez călduros.

Dragi prieteni şi tovarăşi. Vă anunţ cu mare bucurie că de-acum puteţi râde cu gura până la urechi şi în faţa monitorului. S-a lansat noul catavencu.ro. Aveţi la dispoziţie conţinutul integral din varianta de print, plus alte bonusuri foto şi mai ales video. Una peste alta, la acest site va începe o nouă etapă din cariera mea. De fapt, mă întorc de unde am plecat… vezi aici

Tocmai ce am văzut “Evan Almighty”. Un film mediocru ce-i drept, un Noe adaptat noului mileniu. Cum ar fi ca unui “nebun” de parlamentar, să-i spunem la mişto Noe, să i se arate Dumnezeu şi să-l pună să ridice o arcă la Unirii, pentru că din senin, din iarbă verde, Dâmboviţa va acoperi izlazul lui Bucur. Cam aşa ar suna un scenariu dâmboviţean pentru a înţelege ideea acestui film. Dar, stau relaxată, încă nu s-a născut în România nimeni care să devină un parlamentar în faţa căruia să se arate Dumnezeu.

În cele ce urmează voi nuanţa două replici pe care le-am cules din acest film cu experienţa mea jurnalistică.

“Distrugi parcurile noastre naţionale de dragul profitului?”

Citiţi în fotografiile ataşate nişte poveşti care se întâmplau în vara lui 2006, pe când m-am jucat de-a jurnalismul de investigaţie la Caţavencu. Mi-am făcut promisiunea că în vară voi relua subiectul. Doar aşa de amorul artei, să mai fac şi eu fapte bune!

Aşa a început ancheta:

Apoi a continuat:

Şi apoi surpriză! Lui Moş Crăciun îi place iarba… ne-a trimis ceva la pachet…

Şi nu bulumacii….

În concluzie, cum schimbăm lumea?

“Cu câte o faptă bună la vremea ei”…