Primesc de la Anca Bundaru o minunată leapşă care iniţial a plecat din capul unui mogul.
De ce trebuie Traian Băsescu să fie declarat sfânt?
Răspunsul meu este că întrebarea nu-i pusă cum trebuie: De ce Traian Băsescu trebuie să fie declarat sfânt? ar fi fost mult mai potrivită. Read the rest of this entry »
În momentul acesta, visez la: o cameră cu trei pereţi de sticlă a căror privelişte să dea spre pădure. În mijlocul camerei să fie doar o canapea din piele albă şi moale, lângă ea un ghiveci imens cu flori de gardenie. Jos, pe parchetul pământiu, două pahare cu vin roşu şi o carte cu coperte negre aşteptând deschisă, cu faţa la podea.
Tu la ce visezi acum? Leapşă către visători.
Am primit de la Oana Portase o leapşă. Prigoană Jr. sau Stroe pentru deputăţie în Colegiul 1 din Bucureşti? Greu. Stroe e un tip dubios cu care nu m-aş risca în afaceri, iar Prigoană e puştiul soios care respiră greu atunci când vrea să-ţi şoptească ceva la ureche. Sunt două persoane faţă de care instinctul meu spune: FUGI, FUGI, FUGI! Sunt doi oameni pe care nu vreau să-i cunosc în viaţa mea. Deci, este clar că nu m-aş prezenta la vot. Dar, dacă tot este leapşă şi trebuie să aleg…, l-aş alege pe Prigoană Jr.! Staţi, nu vă supăraţi pe mine. Motivaţia e simplă – mă va ajuta să emigrez. Este un stimulent puternic pentru a pleca mai repede din ţara asta de căcat. M-ar bucura deosebit să se întâmple o minune şi să nu iasă nici unul dintre ei. Există oare această posibilitate?
Noul trend pentru 2010 marca Photoshopping for Lis. Am preluat o leapşă scurtă de la Simo şi l-am îmbrăcat pe Lis. Ce-i drept, în viteză. Vă place? Sugestii, reclamaţii? Vedeţi pe blogul Simonei rezultatele provocării. Mie îmi plac variantele lui SkyNet. 
Read the rest of this entry »
Primesc de la o Mădălină următoarea leapşă. Cum mi se pare absolut logic, o dau mai departe altei Mădăline.
Să purcedem:
Daca eram o luna, as fi fost – octombrie – frunze galbene, cer plumburiu, ploi mărunte care să te ţină în casă cu ochii pe geam.
Mădăuna îmi pasează o leapşă faină. Cui îi datoraţi pofta de citit? Cine v-a iniţiat în acest mister?
Cu această ocazie voi aduce dezvăluiri noi din trecut.
M-am născut într-o familie modestă. Ghinion, pentru că tatăl meu se lăuda că a citit mult la viaţa lui, dar cu regret o spun că nu mi-a folosit niciodată chestia asta. Pe mama mi-o amintesc doar citindu-mi Capra cu trei iezi, înainte de culcare. În rest, avea satisfacţia nebună să-mi rupă foile când scriam greşit la teme. Şi eu făceam tărăboi, logic. Am fost răzvrătită de mică.
Noroc pentru că am şi eu o mătuşă. Tanti Rodica este femeia specială care mi-a pus cartea în mână. La fiecare sărbătoare – mărţişor, 1 iunie, 1 octombrie, 8 noiembrie, Moş Nicolae, Moş Crăciun… începutul şcolii, sfârşitul şcolii, chiar dacă luam sau nu premiu, eu îmi primeam cadoul. Cărţi. Poveşti, cărţi în franceză, dicţionare, enciclopedii. Când aveam nevoie, consultam şi biblioteca ei imensă, aşezată la etajul unei vile cu miros burghez din centrul Piteştiului. Întotdeauna a avut ambiţia să iasă ceva din mine. Vroia să devin profesoară de franceză. Dar cred că este destul de fericită şi cu ce am reuşit până acum.
În prezent, am bifat Simone de Beauvoir şi m-am scufundat în studiul pentru dizertaţie pe Nieman Foundation for Journalism at Harvard.
Şi încă o amintire gingaşă din copilărie. La 4 ani am realizat singură că-l pot pronunţa pe “R” şi am început să mă laud prin casă. Mama făcea clătite, iar eu mă jucam în dormitor de-a traducătorul şi scriitorul. Vorbeam încâlcit prefăcându-mă că vorbesc limbi străine şi mânzgăleam subsolul cărţilor pe care le aveau ai mei prin casă, cu gândul că scriu. De altfel s-a şi trezit mama cu mine spunându-i că mă joc de-a limbista. Înţelegeţi acum sensul figurat, vă rog. 
Mi-a spus doar că înseamnă ceva urât şi să nu mai zic aşa, iar cărţile mi le lua şi le punea undeva sus să nu ajung la ele să le mâzgălesc. Trist, de-atunci, de-abia la 15 ani am început să reiau activitatea de mâzgălit în paginile revistelor şi ziarelor. Şi acum, tu, cititorule, citeşti mânzăleala asta, pe un ecran! ) Nu ştiu, dar îmi amintesc perfect acele momente. Poate că nimic nu este întâmplător…
Dau mai departe leapşă altei Mădăline, lui Mihai, lui Denis (martorul primelor mele mâzgăleli la ziarul Argeşul şi scriitor de carte) şi Cristinei.
Mika Pană sunt eu. O femeie tînără care se construieşte descoperind lumea din jurul ei. Paranormal de intuitivă, pacifistă pînă cînd este călcată pe degete, curioasă ca o pisică pe marginea acoperişului. Restul e blogging. Read more