În septembrie, doar vamaioţii adevăraţi vin să se împărtăşească la STUFSTOCK. Şi m-am vămuit şi eu anul acesta. Da, a fost ceva diferit de anul trecut. Diferit şi amuzant, cu toate nevoile şi grijile lăsate în voia sorţii (care soartă a fost simpatică cu mine). Am trăit două anotimpuri într-un singur weekend, iar starea de a frecat duda la mal, cu oameni plăcuţi prin jur şi muzică bună mă-nsoţea la tot pasul, vorba aia
.
Am plecat spre Vamă vineri foarte devreme şi am ajuns în Bucureşti duminică foarte târziu. Am simţit ultima zi de vară şi prima noapte de toamnă. Şi le-am simţit alături de mii de oameni şi de artiştii preferaţi. Cât de tare e să dai nas în nas la 5 dimineaţa cu artistu’ zbârlit de frig
.
Una peste alta am făcut cu Raluca dansul ploii la Zdobi, la Kummi eram puţin emo, mai ales când a coborât Cătă de pe scenă şi a cântat la 2 metri de mine
).
Zâmbetul meu tâmp din următoarea imagine (prietenii ştiu de ce
) ar trebui să vă spună mai multe decât pot reproduce în cuvinte. Până mai dau un semn de viaţă, sunt în faza de “on loaded”.
Later edit: cronica festivalului din faţa şi din spatele scenei.
Sa ma razbuni si sa iti fie bine! ne auzim duminica!
Hehhe! Live de aici! Este tare fain. Scena este ff aproape de mare, luna e plina si muzica buna… in rest numa de noroc.
))
Ce stranie coincidenta! Si Luna de la Bucu tot plina a fost! Sper ca ai avut o noapte minunata si ca va fi o sambata ok!!
Haha, ce misto! Si Ocu vad ca era binedispus
@ FataGri
Cui ii spui tu Ocu?